…chiar pe nume, dar cred că nu mi-ai auzit vocea, sau nu aveai nume, sau nu aveam glas. Încercam sã trăiesc adevărul, dar nu mi-ai spus de animalele de lângă lac, invadaseră grădina. Porci, lupi, vaci, cârtițe, vulpi, câini, toată umila rasă umană cu caracter animalic se ivise deodată acolo. Au vrut să mă sfâșie, să mã jupoaie, au urlat la mine și pe lângă mine. Așezam atribute lângă subiect: porc nesimțit, lup nesătul, vaca încrețită și tot așa.

În timpul meu credeam că sunt aici, dar mă înșelasem, mă aflam înapoi în viitor.

De aici priveam printr-o crăpătură și vedeam lumina. Aruncam idei, descompuneam cuvinte, defragmentam personaje, detoxifiam materia. La apus mă plimbam cu nopțile-n buzunar, luna îmi lumina calea, iar stele mă ghidau. Eram desculță ca libertatea.

În dimineața următoare, animalele aduceau jertfe reginei de sub soare, împărăția seducției, templul feminității.