Și cum stăteam…


pom…eu în pom și tot mieunam să mă audă, că știu că se făcea că mă ignoră, într-un sfârșit a apărut un umanoid care se uita la mine cu ochii lui mari și se tot minuna. N-o mai fi văzut pisici prin pomi, parol? Și m-a luat de acolo și m-au dus într-un fel de labirint cu pereți înalți unde nu se vede cerul. Miau, mi-au dat lăptic și papa bun. De acum încolo nu mai trebuie să-mi caut eu mâncare, primesc în fiecare zi porția mea, doar a mea! Pe deasupra, am și bolul meu de apă, proaspată, tot zilnic și aia. Miau. Mi-au adus tot felul de chestii ce zornăie enervant de atrăgător, dar mai mult îmi plac cablurile cu strat gumos și ronțăibil sub care găsești alt strat, dar ăla nu-mi place că înțeapă la limbă.  Când nu sunt humanoizii acasă pot să le ronțăi cât vreau eu, că nu țipă nimeni la mine. Mai ales mocheta din capătul labirintului, scoate un zgomot formidabil când trag de câte o bucată.

Miau, mi-au tăiat gheruțele, norocul meu e că îmi cresc la loc de fiecare dată. Humanoizii habar nu au ei cât mă ajută gheruțele mele să mă pot cățăra pe unde vreau, să mă agăț de cârpele alea de la ferestre. Se tocesc uneori, dar le ascut într-o chestie neagră în care se află o treabă cu altfel de corzi care scoate fel de fel de sunete, humanoidul mic o numește chitară. Știu pentru că de fiecare dată când o dărâm zbiară la mine “nu chitara, ți-am mai zis!!”, ete scârț, de parcă eu îți zic ție că n-ai voie să mă mângâi atunci când dorm? Mă aștept să înțelegi că nu dau degeaba din coadă.

Humanoidul mai mare are toane uneori, dar așa mult îmi place când mă mângâie după ce mă ceartă, și vorbește dimineața cu mine chiar și atunci când încă doarme în timp ce bâjbâie după cafea, se joacă mai mereu cu mine și mă alintă și mă pupăcește de nu mă văd. I-am tot zis că totul are o măsură, dar mă iubește măăăăăăă, ce să-i fac? Și nu știu cât înțelege din miiiiaaaau, mieaaau! Păi da, că o să am mai multă blană albă decât neagră. Miau, mi-au adus plic delicios, umed, suculent. Îl țin în dulapul în care eu nu am voie, humanoizii nu știu cât de comod e să stai într-o cutie sau pungă, într-un sertar, pe pat, sub pat, după pat, pe margine de calorifer sau în cele mai înguste locuri. Incomod e să mergi pe labele din spate, cum fac ei.

 

Advertisements

About Luiza

Imi place sa vad partea pozitiva a lucrurilor pe cat de mult posibil, sa gasesc ce e mai bun in oameni si sa zambesc mereu. Sa am riduri de fericire la batranete. Sunt un spirit liber, puternic si expresiv. Imi place sa eman unde benefice in jurul meu.
This entry was posted in Jurnal de pusica and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s