Protagoniști fără nume p2


handsNu s-a mișcat deloc de lângă ea. Zi și noapte era acolo lângă patul ei în spitalul acela necunoscut. Habar nu avea cine era. I-a spus numele lui, de parcă ar fi trebuit să fie de-ajuns. Ea nu-l cunoștea, sau nu-l mai cunoștea dat fiind cele întâmplate. Era un bărbat frumos, chipeș, cu trăsături masculine de invidiat, cu părul rebel și ochi misterioși. Se întreba dacă nu cumva a greșit salonul. Când i-a prins mâna în palma lui, a simțit o atingere caldă și plăpândă, iar privirile lor s-au întâlnit. S-a aplecat către fată și i-a șoptit “Nu te teme, va fi bine, vei vedea”.  Să nu mă tem? Nici nu știu cine ești și de ești aici, sau ce vrei de la mine? A încercat să schițeze un gest care nici nu refuza ideea, dar nici nu o aproba.

Cele trei zile acolo au făcut-o să se simtâ captivă unde tot ce avea și vedea era el. Nici dacă ar fi vrut n-ar fi putut să evadeze pentru că el avea obiceiul să adoarmă pe marginea patului și să-și întindă brațele lungi până o cuprindea într-o strâmtoare, plăcută de altfel. Dimineața se trezea înaintea ei și îi mângâia părul atât de ușor încât să nu o trezească. Știa că îi place cafeaua, cred că știe mult mai multe despre mine, și îi prepara mereu câte un pic, pe care o ținea într-un termos ca să stea caldă până se trezea și ochi verzi. Își făcea griji când vedea că nu se putea descurca singură și o ajuta de fiecare dată. Știa cât îi displăcea să o ajute cineva, iar asta îi îndurera privirea. Faptul că era cu ea o ajuta să își revină mult mai ușor.

L-a întrebat “cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat?”, ca răspuns a primit aceeași privire îndurerată. A sărutat-o pe frunte și i-a zis: “pui prea multe întrebări, așteaptă și vei afla totul”. Totul… cât de mult sau cât de puțin o însemna totul? Avea atât de multe întrebări și nedumeriri și îi era și teamă că nu știa ce se întâmplă cu ea. O trecuse un fior cât Himalaya de mare când i-a simțit buzele pe frunte. L-a privit insistent, iar el i-a zâmbit cald. Nu știa nici dacă are familie sau ce an e. Pe moment, s-a gândit că poate se află în anul lui, și dacă ar fi așa, oare cum sunt anotimpurile lui?

După externare, a strigat-o pentru prima oară pe nume. Hmmm, trebuie să fie ceva serios de-mi spune pe nume. I-a explicat că va trebui să aibă grijă de ea o periodă de timp până își revine, iar perioada asta îi va permite ei să-și dea seama cine e el și cine este ea și, și, și. Și-au pornit spre nicăieri, el vorbea, ea îl asculta cu ochii mari ațintiți către el. Avea impresia că uneori îl speria când se oprea și o întreba “ce-i?”. Ești atât de captivant când vorbești într-una. Continuă, nu te opri. Îi răspundea scurt: “nimic”. Nimic pe dracu, mi s-au înmuiat picioarele zici că sunt de jeleu, și abia mă pot stăpâni în prejama ta. Din câte îi spunea el, a dus-o în aceleași locuri în care au mai fost, mulți nicăieri perfect de diferiți, ca să-și poată aminti câte ceva.

Ea nu avea de unde să știe, putea să o ducă oriunde, totul era nou pentru ea de fiecare dată. Și el era la fel de enigmatic. Îi descria totul în detaliu și atât de frumos o făcea, parcă i-ar fi citit din povești. Îi adora vocea, ar fi putut să-l asculte fără să se plictisească vreodată. Când venea noaptea îi spunea “uite, așa te-am ținut tot timpul în brațe și la fel se împleteau trupurile noastre ca și acum”, apoi i-a dat părul după ureche. În acel moment a simțit ceva puternic ca niște fiori ce îi treceau prin tot corpul. L-a privit insistent, iar el i-a zâmbit cald. Atunci a fost singurul moment în care s-a simțit în siguranță, în brațele lui.

A adormit după ceva vreme, nu-i ieșea deloc din cap “o perioadă de timp”, de ce doar o perioadă? 

 

Advertisements

About Luiza

Imi place sa vad partea pozitiva a lucrurilor pe cat de mult posibil, sa gasesc ce e mai bun in oameni si sa zambesc mereu. Sa am riduri de fericire la batranete. Sunt un spirit liber, puternic si expresiv. Imi place sa eman unde benefice in jurul meu.
This entry was posted in Raft and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s