…mi-e tot una. Așa mă simt prinsă într-o lume în care nu-mi găsesc locul, de-mi vine să fug, să fug cât văd cu ochii și să nu mă uit în urmă. Poate analizez eu prea mult, dar nu cred că mă înșel când văd atâția oameni prefăcuți în jurul meu, zâmbete scremute și mulți care vor să pară deștepți. Eu când nu știu ceva mai bine tac sau întreb ca să aflu, să nu mor proastă. La noi e o rușine să întrebi. Și de ce?? Pentru că ți se răspunde cu o altă întrebare: cum nu știai?? vai să ți se taie capul. Dacă greșești ești criticat, dacă nu ești bine informat ești tratat ca un analfabet, dacă n-ai etichete n-ai ce căuta frate printre noi. Noi suntem elita, purtăm etichete, avem frează șmecheră, pantaloni mulați, unghiuțe geluite, o tonă de glet pe față și sprâncene desenate cu carioca, dar creier ba. Așa e moda, noi pozăm frumos să dăm bine pe sticlă, iar cultura rămâne mai puțin importantă. De ce am vrea să fim renumiți precum Coandă, Cioran, Tolstoi, Chopin, Freud, Hendrix și mulți alții? Oameni care au lăsat ceva în urmă!! Nu, la noi faima contează, lăfăiala asta care pe mine mă dezgustă. Ce căcat o să lase un lăfăit în urma lui? O să aibă momentul lui de glorie și atât, pa. Nu am mai auzit de vreun pictor, compozitor, scriitor, artist care să reîmprospăteze domeniul cultural. Pe tv-ul românesc n-ai ce să vezi decât lasfierbinți, care din păcate reprezintă bine românul de la țară fără preocupare, un show păcătos cu țâțe și buze umflate și toate rahaturile de emisiuni care, din punctul meu de vedere, nu folosesc la nimic. Ne place să-i criticăm pe alții când nu ne uităm în propria ogradă, ne place să dăm indicații pentru că noi le știm pe toate, iar la bârfă, răutate și indiferență suntem fruntași. Poate și traiul ăsta chinuit ne-a împins în situația în care ne aflăm, dar dacă eu sau tu sau ceilalți nu facem nimic, atunci cum să mai avem pretenția să facă alții ceva pentru noi?

M-am săturat să mi se zâmbească doar cu buzele, când văd clar că ochii exprimă altceva și mi s-a cam luat să fiu scârbită așa cum mi s-a luat să tot aud cuvântul „frustrat”. Îmi pare rău țara mea că am ajuns să te detest, îmi pare rău că ești frumoasă, dar nu are cine să te admire, îmi pare rău că îmi iei mai mult decât îmi dai.

Mai există oare și oameni normali, puri sau oameni?