…în punctul zero, fix câte grade sunt acum afară. Punctul meu zero e atunci când mă simt rece și goală pe dinăuntru. Se manifestă cam așa: de fiecare dată când mă simt fericită, chiar și pentru trei secunde, trebuie să plâng vreo trei ore ca să-mi revin. Trebuie să fiu nefericită înzecit pentru momentele alea de fericire pentru că nu mai cred în așa ceva. De fiecare dată când sunt fericită vine brusc și nefericirea. N-am ce să-i fac și asta e. Poate așa mi-e să fie. Poate nu merit fericire și n-am să știu vreodată ce e aia.

Chiar și gerul de afară îmi face în ciudă, n-am pe cine îmbrățișa și se agită și mai tare ca să-mi arate că n-am nicio șansă. Nu știu dacă pot spune că mi-a fost dor de punctul zero, dar pot spune că nu mi-e chiar așa rău, m-am obișnuit.

Cred că, cred că…sunt bine.