…cu pisica lui în griul interminabil. Ceasul indică aproape decembrie. De fiecare dată când este nevoită să iasă din casă își pune cel mai gros fular care să-i protejeze fața de asprimea aerului tăios. Urăște frigul. Își petrece serile în plapuma călduroasă din fulgi de gâscă și își afundă nasul în fel de fel de cărți. Doar asta îi ține mintea ocupată. Din când în când soarbe din cana cu ciocolată caldă cu care înlătură gustul lui care îi amintește permanent cum o săruta. Poartă aceleași haine prin rotație, iar oglinda i-a cam devenit dușman, de fiecare dată când se privește în ea îl zărește pe el cum îi mângâie creștetul și o sărută pe frunte.  Chitara hibernează în husa destrămată de ghearele pisicii care deseori vine să îi mai dea câte un pupic și culmea! la fel de pufos ca al lui. Nu poate să țină niciun acord, ale lui sunau cel mai bine. Nici muzică nu îi mai arde să asculte, îi tulbură gândurile atunci când încearcă să-și amintească sunetul vocii lui. Are prostul obicei ca sâmbătă seara să privească îndelung pe geam, ce o spera să vadă… nu știu. De cele mai multe ori mângâie telefonul mai des decât pisica. A trebuit să deseneze pe tavanul dormitorului ca atunci când se trezește să vadă Tom și Jerry în loc de chipul lui fermecător. Jerry are un pic nasul strâmb, dar lui Tom tot îi place. Cu cafeaua e mai complicat, nu mai are același gust și asta o cam scoate din sărite. Asociază tristețea cu el, îi e greu să fie fericită atunci când nu îi găsește zâmbetul. Iar în momentele alea pisica lui îi toarce cald și asta o încântă cât de cât.