…umeri doar ca să fii tu la înălțime, te-as face fericit și de m-aș simți tristă, te-aș face să luminezi ca razele dimineții pe care le ador chiar dacă aș fi în cea mai întunecoasă prăpastie, ți-aș dona sângele meu dacă am fi compatibili așa cum ți-am dăruit inima mea fără să sper că va crește alta la loc, ți-aș da ultimul meu strop de aer și mi-aș pune sufletul în palmele tale, ți-aș împlini un vis în fiecare zi ca să le ascunzi în paginile unei cărți în care tu ești prințul și eu zâna care te face fericit. Ți-aș da totul fără să cer ceva la schimb și nu aș păstra nimic.
Aș trece dincolo de toate minciunile și eschivările pe care mi le oferă realitatea și aș visa pe pieptul tău, acolo unde mi-am clădit lumea mea. În mintea mea ești cel care nu-mi promite, ci îmi arată. Ești cel care mă cucerește puțin câte puțin și își construiește scopuri din visele mele. Te-aș iubi în felul meu pentru care alții m-ar condamna și te-aș urî în același timp pentru că mă ucizi.
De altfel, ți-aș putea tăia respirația când aș trece pe lângă tine, aș fi mai puternică atunci când tu ești slab, aș lăsa în tine bucăți pe care nici o altă femeie nu le-ar putea lipi, te-aș învăța că pot fi mai bărbat decât tine, ți-aș răstălmăci viața în cel mai frumos și dureros mod, ți-aș arăta că pot zâmbi în diminețile altora când tu ești prea obosit să deschizi ochii…. și ce rost ar avea toate astea?
Nu-mi place să dețin supremația cum nu-mi plac nici laudele de sine. Și ce dacă eu sunt jos și tu ești sus? Eu pot străluci și de acolo odată cu tine.
Și ce dacă ai mâncat ultima bucată de prăjitură chiar dacă mi-era o poftă de gravide? M-am săturat și eu după ce ai băut apă.
Și ce dacă nu spui “îmi e dor” sau “te iubesc”? E de-ajuns că întrebi “ce mai faci?”.
Și ce dacă mai născocești câte o minciună? E amuzant să te fac să nu crezi că îmi dau seama. Unii mint, alții sunt negustori cinstiți când tac.
Și ce dacă dezamăgești? Toată lumea o face, mai ales ăia la care ții, și doare. Cine mai are teama rușinii de a nu dezamăgi? De fapt, cine se mai rușinează astăzi? Nu iau pastile antidezamăgire că nici nu există, am un fel de celulă care dezvoltă imunitate pentru așa ceva. Și de obicei gustul amar trece cu un pahar de apă.
Și ce dacă iubesc când eu nici măcar nu știu ce e aia dragoste pentru că tu nu-mi arăți.
Luiza's Musings 
Cand scrii despre dragoste parca ai fi o cu totul alta persoana. Foarte fain.
LikeLike
Mulțumesc că ai citit. Ai zis bine “parcă”. 🙂
LikeLike
Oh come on. Nu-mi multumi pentru ca am citit. 🙂 Asta ma face sa cred ca esti foarte trista si probabil esti (asa e de obicei iarna), dar totusi, incearca sa vezi luminita de la capatul anotimpului. 😀
LikeLike
Fiecare e liber să creadă ce vrea. Eu spre exemplu, nu cred în tristețe în funcție de anotimp, iar în fericire mai deloc, dar nici nu le neg…există și atât. E o formulă de politețe să mulțumesc.
LikeLike
Well, am spus “de obicei” 😛 Chestia cu fericirea, dragostea si speranta e ca… sunt foarte “volatile”. Acum le simti si doua secunde mai incolo dispar. Depinde cat de mult vrei sa crezi in ele. Pana la urma totul in viata se rezuma la vointa fiecaruia.
LikeLike
Hai sa-ti spun o poveste scurta: el avea o iubita careia ii placea sa ii scrie foarte des. Intr-o zi i-a scris despre finalul iubirii lor, asa cum si-l imagina el,si a doua zi povestea lor s-a terminat exact asa cum a scris pe foaie, doar ca ea nu o citise niciodata. Desi in scrisoare spunea ca o iubeste, nu inteleg de ce si-ar fi imaginat un sfarsit al lor cu atatea detalii si cu atat de multa siguranta? sa fi fost atat de volatila dragostea aia?
LikeLike
Wishful thinking. 🙂 Puterea mintii uneori poate influenta realitatea. Dorinta e o arma a naibii de puternica.
LikeLike
Imi place mult ce scrii! Le’am citit aproape pe toate prima data cand am intrat pe site!! F frumos, keep it up!! 🙂
LikeLike
multumesc Monica! Inseamna ca te-au captivat 🙂 da, promit ca voi continua, keep an eye on it!
LikeLike