Îmi venea să urlu când m-a izbit deodată un fior de mă făcea să ard pe dinăuntru. Se întâmpla cu ceva vreme în urmă, de atunci și până acum a tot plouat, soarele a strălucit în toată splendoarea lui, au căzut și frunzele copacilor și cred că a și nins. Nici nu puteam să-mi amintesc ce e aia fericire, mă obișnuisem să nu mai cred în așa ceva. Să fii fericit e mare lucru, cel puțin pentru mine, dar e o stare euforică de moment, nu cred că poți rămâne fericit.

Eu am primit-o și mi-a fost luată… era atât de frumos și îmi plăcea atât de tare, dar nu s-a gândit nimeni că voi suferi când îmi va fi luată. La început eram atât de uimită încât nici nu realizam că începusem să gust din ea, devenea din ce în ce mai plăcut. Străluceam de bucurie, radiam. Mă priveam în oglindă și nu-mi venea să cred că pot fi atât de norocoasă. Parcă pășeam pe un fel de catifea, așa de pufos mi se părea. Și toate astea datorită ție.

În cele din urmă mi-am dat seama că nu sunt eu norocoasă pe cum mă păcălisem că sunt, zâmbetele îmi pălesc, tu nu prea ești și în curând mai deloc.

Și, mă rog, ce aveți cu mine? Nu ați găsit pe altcineva pe care să amăgiți în halul asta? Cât de puternică mă credeți să mă lăsați să plutesc pe norii lui și apoi să mă izbiți de asfalt? Nu voi avea puterea să mă ridic de acolo, am luptat să îl am ca să vă răsplătesc efortul, dar voi chiar nu aveți inimă să mă lăsați să îl păstrez. Mi l-ați dat și mi l-ați luat, nu știam ca e de împrumut.

Vreau sa fiu fericită în continuare și cred că și el vrea să fiu a lui, sau așa îmi place mie să cred. Dar voi, nemiloșilor, aveți chef de joacă, vă place să vă jucați cu inimi. Am auzit că fifa și counter-strike sunt mai interesante. Cu ce v-am greșit? Am și eu defectele mele, ca oricine de altfel, dar nu cred că merit așa pedeapsă.

Acum îmi amintesc când mi-a spus că el are calitățile care îmi lipsesc mie, a fost cel mai frumos mod de a spune ca el mă completează. Mă făcea să râd cu tot soiul de glume și n-am să uit niciodată modul amuzant în care le interpreta. Să fi fost un vis de-al meu?

Eu cred că voi sunteți invidioși, vă orbește sclipirea ochilor mei verzi, pentru că numai el îi colora așa frumos și numai el desena zâmbete pe fața mea. Geloșilor! Dacă s-ar vinde acum lacrimi m-aș îmbogăți. M-ați făcut să-mi fie teamă să-l mai vad, cum să-l las să vadă atât de multă tristețe în ochii mei? Nu va înțelege și nu există cuvinte să-i pot explica atunci când mă va întreba: „ce e cu tine?”.

Nu vreau sa-mi mai oferiți ceva vreodată. Dacă mi-l luați nu mai vreau nimic de la voi. Niciodată! Adio! Sunteți toți niște urâți și pe deasupra și bărboși.