Se așeză la bar, făcu un semn discret și își primi băutura preferată imediat. Probabil mergea destul de des acolo dacă barmanul știa deja ce să-i ofere. Până la bar își croi drum în grabă, nici măcar nu a avut timp să o observe. Ea îl zări în mulțimea haotică, era prea înalt și prea chipeș ca să nu îi fure privirea. Tricoul alb stătea lipit de pectoralii lui fermi și rotunzi, firele de păr străluceau pe brațele lui bronzate, iar coapsele ferme și puternice băteau constant un ritm de muzică. Fata îl privi atent de câteva ori măsurându-i toate gesturile, părea că se afla acolo doar prin prezența sa fizică, în rest era preocupat cu ale altora. Își mai aprindea o țigară, de fiecare dată îi ieșea la fel de elegant.

– Ce faci aici? Se aude o voce drăgălașă.

Și-a ridicat privirea mormăind și a văzut o fată cât se poate de frumoasă cu ochi mari și verzi și zâmbetul cât toată fața.

– Nu-i treaba ta! Tu cine ești? Ce cauți aici?

– Eu nu am nume.

– Mai bine.

– Tu cine ești?

– Nu contează. În ultima vreme toți ma tratează ca pe nimeni, deci poți să-mi spui cum vrei tu.

– Și ce faci aici?

– Ascultă, undeva în lume mi-e sortită o femeie cu care vreau să mă însor, iar tu mă deranjezi acum. Vreau sa fiu singur. Pleacă!

– Ea știe? Dacă nu o să vrea? O să plângă și va suferi.

– Ba o să vrea, în final toate vor. Acum lasă-mă! Oricum nu înțeleg ce cauți tu aici la ora asta târzie.

– Care toate?

Fata se așeză lângă el și îi spuse că îi place să stea singură printre oameni diferiți, să se gândească, să viseze…într-un fel era mai mult un exercițiu pentru ea.

– Bag seama ca nu ți-e frică de mine.

– Nu, de ce mi-ar fi?

– Poate am sa te răpesc și am sa te duc în lumea mea unde e frig și întuneric și te voi ține închisă ca pe un canar.

– Ai face asta?

– Poate…

–  Dar eu nu știu să cânt asemenea unui canar.

– Mă faci să râd, eu râd rar.

Se repezi asupra ei, o apucă zdravăn de mijloc și o trase spre el. Fata tăcea, dar zâmbea. Se apropie de ea și îi spuse iar:

– Pleacă de aici, mă deranjezi și nu-mi place. Plus că eu trebuie să plec la ea.

– Eu nu te opresc să pleci, îți cer doar să petreci câteva clipe alături de mine până terminăm băuturile.

– Bine, dar să știi că apoi voi pleca.

Parcă simțea nevoia să își confirme lui asta, ea îl auzise destul de clar de prima oară. Pe fundal se auzeau pahare ciocnindu-se, era un soi de petrecere la bar în seara aceea, însă cei doi auzeau doar muzica de pe fundal și uneori mai scoteau câte un cuvânt… pe rând. Erau cam timizi, nu îndrăznea niciunul să spună ceva celuilalt sau nici nu știau ce. Într-un final, o melodie plăcută îi făcu să se apropie într-un dans. El zâmbea, ochii lui aveau o sclipire aparte, iar asta o făcea fericită. Când paharele s-au golit, o apropie din nou de el și îi spuse:

– M-am simțit minunat cu tine în seara asta, ai vrea să vii cu mine?

Fata… nu știa decât că și ea s-a simțit la fel de bine și că tot ce își dorea era să-l mai vadă o dată. L-a prins de mână și au plecat…spre nicăieri. A luat-o la plimbare și i-a povestit câte-n lună și în stele. Ochii îi erau mari, iar urechile ei se ascuțiseră, era fascinată de trăsăturile lui bărbătești, de mâinile lui elegante cu care își mai aprindea câte o țigară. Buzele care se mișcau continuu spuneau povești obscene sau triste de cele mai multe ori. Uneori îi plăcea să le asculte, alteori adora doar să-l privească vorbind.

A dus-o departe, a mai plimbat-o încă o dată… de data asta a prins-o de mână și nu i-a mai dat drumul. Ea ar fi vrut să fie mereu așa, dar știa că nu va fi. I se părea ca ea îl vroia prea mult, iar el mai deloc. Nu știa motivul, poate doar bănuia greșit, dar prefera să nu se gândească și să se bucure de fiecare clipă alături de el până nu va mai fi, într-un fel sau altul el nu prea era.

Într-o dimineață a primit un apel. Era iarnă, era frig, iar ea abia reușea să întindă mâna de sub plapumă spre telefon.

– Crăciun fericit!

– Umm… ohh Crăciun?! Crăciun fericit și ție! Scuză-mă… am pierdut complet noțiunea timpului. În fapt, am hibernat în ultima vreme și m-am trezit acum…m-ai trezit.

– Pune repede ceva gros pe tine și hai afară, ajung și eu în 5.

Fata înmărmuri, nu a reușit să scoată un sunet. Oricum apelul se încheiase.

”Ceva gros?” Se întreba singură. Nici nu a scos hainele de iarnă, au rămas cele de vară de când a plecat el, avea doar plapuma și perna ei.

Aruncă ochii spre ceas, mai avea 3 minute, a scormonit prin tot șifonierul și a reușit de o ținută călduroasă perfectă pentru timpul de afară. El o aștepta în fața casei cu un bulgăre de zăpadă ascuns la spate. Iese fata fericită că îl vede după atâta vreme și aleargă cu brațele deschise către el, când BUF! o adunătură de zăpadă i se lipi de față.

– E atât de rece, abia m-am trezit! Se ridică pe vârfuri și-l sărută.

– Mă bucur că te-am trezit eu! Ascultă, vrei sa vii cu mine?

Din nou, aceeași întrebare. Prima oară când l-a prins de mână habar nu avea unde, cum și ce va fi, dar nu conta, a mers cu el. Acum bănuia ce ar putea urma și îi era al naibii de teamă. Și totuși ar fi mers oriunde, oricum și oricând cu el. Pentru câteva secunde l-a privit insistent în ochi și i-a zărit sclipirea aia aparte care o anunța că e fericit.

– Am plănuit să mergem cu m…

– Taci! Să mergem!

S-au urcat în mașină și au pornit către nicăieri, mereu o ducea într-acolo, dar de fiecare dată era un nicăieri diferit de perfect. La o curbă îngustă roțile mașinii au patinat, spatele era izbit de zidul din dreapta drumului, iar capul fetei era lipit de geam. Și-a desfăcut centura cât de repede a putut și s-a aplecat asupra ei sa verifice dacă e în regulă. Nu mișca, era inconștientă, iar tâmpla îi sângera. Câteva ore mai târziu la un spital, se trezește amețită și îl zărește așezat pe pat lângă ea.

– Tu cine ești? Se aude o voce drăgălașă.