Dorul crocodilului


portMă plimbam pe crengile asfaltului, toropeala verii topea gândurile care-mi înghețau când ajungeau la tine. Deodată parcă zăresc un crocodil, îmi scutur capul să mă asigur că e aievea. Era cam grăbit ce-i drept, dar s-a oprit în dreptul meu, nici nu l-am întrebat unde merge și ce e cu el pe aici, nu mă interesa, dar gândul că s-a rătăcit îmi străbătea mintea pentru că mi se părea neobișnuit să-l văd umblând de nebun pe toate străzile în același timp. Se ținea numai și numai târâș, parcă iubea acel asfalt fierbinte precum interiorul unor coapse tari de femeie.

L-am văzut apoi în port, nu știu ce făceam eu acolo, dar nu asta este important. Nu-mi plăcea deloc, deloc acel peisaj, toți pescarii păreau statui de piatră, ori de câte ori ai merge acolo îi găsești în același loc, cu aceleași juvelnice purtând aceleași haine ponosite de vreme. Peisajul este static până ajungi pe partea dinspre insulă, acolo se ridică din apă tot soiul de vase, în tot soiul de forme, pe tot soiul de culori cu tot soiul de catarge impunătoare. Pe cele din urmă crocodilul nostru le adora, nu știu ce găsește special la ele, nici asta nu l-am întrebat.

Într-o zi l-am găsit la cetatea din Cartierul de Vest, înșira formule matematice pe un zid. Era complet hipnotizat de formule, ipoteze, calcule, cifre și dicționare, litere și concluzii. Știi? Dacă ai înlocui cuvântul ”verde” cu termenul ”casă” obții o ecuație dedusă sau presupusă.

Într-o seară mai răcoroasă mă purta în palme, era cuprins parcă de o teamă ireversibilă a strivirii, și atunci mi-a șoptit ușor spre urechea stângă: ”Eu vreau să te îndrăgesc nu să te strivesc”. Seara următoare se vedea călare pe un cal de coșmar, mă deplasam prin visarea lui ca un păianjen și de l-aș fi mușcat ar fi înnebunit, eu aș fi preferat să înnebunească de uimire privindu-mi geometriile.

Uneori la amiază se preface în rinocer și deseori visează stând la pervazul ferestrei așteptând printre ruine, și pustiu și nimeni. Are obiceiul să evadeze, merge să se cufunde undeva departe pe lac, printre stele sclipitoare ale nopții. De-ar găsi fata drăgălașă cu ochii verzi și zâmbet alb adormită pe fundul lacului, nu ar întârzia să o poarte pe brațe până în barcă, în final ar adormi cu ea, tot acolo, în brațele lui.

 

Advertisements

About Luiza

Imi place sa vad partea pozitiva a lucrurilor pe cat de mult posibil, sa gasesc ce e mai bun in oameni si sa zambesc mereu. Sa am riduri de fericire la batranete. Sunt un spirit liber, puternic si expresiv. Imi place sa eman unde benefice in jurul meu.
This entry was posted in Raft and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s