asemenea  indiferenței tale. Mhm, o zi dintr-acelea în care adierea vântului îți zbârlește părul de pe mâini și te întrebi de ce nu ți-ai luat o jachetă peste tricou. Pentru că ai zis: ”merge și așa, cât de rău poate fi?”, la fel cum spui și când nu îi mai scrii ei.

Păi cât de rău poate fi într-o zi de iulie când soarele te îmbrățișează cu căldura  sa incredibilă, iar apoi, furișându-se printre norii ăia plumburii, te lasă de unul singur să-i înduri lipsa.

Este ca atunci când o melodie bună îți încântă auzul și deodată se oprește pentru că  rahatul ăla de casetofon s-a stricat. Adică cineva l-a stricat, că doar nu s-a stricat singur. La fel și tu ai o defecțiune care te împiedică să oferi plăcerea de care ea se bucură. Dar nu este vina ta, cine te-a stricat nu a vrut să te și repare, iar tu neputincios, nu-ți  poți lega firele.

Iar când oamenii devin neputincioși apelează la indiferență. Exact ca atunci când nu poți obține un lucru pentru că în prospectul său se regăsesc o serie de recomandări pe care tu nu le deții, și ajungi să spui ”ahh…oricum nu aveam nevoie de așa ceva!”.

Măcar casetofonul ăla e vechi, are o scuză, a ta care e?

O variantă de răspuns ar putea fi aceea că pentru a te destresa și distra lași deoparte indiferența, că deh’ atunci când vine vorba de propriile dorințe nu le poți ignora.

Și cu toate astea, în această zi răcoroasă, prefer să mă înșel și să văd soarele răsărind dintre norii ăia apăsători și grei.

Însă e limpede că orice altceva în afară de DA, înseamnă NU și orice altceva în afară de RĂMÂI,  înseamnă PLEACĂ, treaba e că vremea e schimbătoare.