M-ai privit în…

…suflet prin ochii mei verzi și ai schițat un zâmbet sincer, plin de curiozitate. Cred că îți plăcea ce vezi, și ai îndrăznit să te prezinți. Eu te observam și mă întrebam de unde vii? Majoritatea se grăbeau să treacă sau erau de mult plecați, tu veneai ușor admirând peisajul și bucurându-te de micile lui detalii. Într-o zi îți stătea bine în ploaie, iar în toate celelalte întorceam privirea după tine. Ne salutam în priviri profunde și comunicam prin zâmbete. Îți conturai visele în culorile mele, mă prindeai de mână și nu-mi spuneai niciodată unde mă duci. Erai mister și te descopeream un pic câte un pic, azi da, mâine nu. Acum mă faci să tresar doar printr-o mică atingere caldă. Îți adulmec mirosul și mă las purtată într-un dans de vrajă.

Posted in Arhiva sentimentală | Leave a comment

Câtă poveste…

…există în ochii tăi și câte simțiri dăinuiesc în atingerea ta. Nu va știi nimeni niciodată despre visele înșirate în jurul meu și pe care ai putea să mi le prinzi în păr. Tu nu ai nevoie să mă citești, deși îmi vine să-ți tot scriu. Îți culegeam cuvinte din propoziții și observam cum vreo chera îți popula singurătatea in chip mediocru, iar accentele vocii apăsate se arătau a opri timpul de acum printr-o dimensiune de prezență strălucită. Erai în anotimpul meu liber și te plimbai agale și cu băgare de seamă când încolo când încoace. Devenise anotimpul meu preferat și totuși aveam momente în care teama mă cuprindea și mă înfricoșa asemenea unui ciclop care mă alerga în vise. De atunci, nu am reușit să te scot din paginile mele, înșirai tooooot felul de idei și apoi te ascundeai. Mă gândeam la ambiguitate și mă tot întrebam cine ești. Nu apucasem să aflu prea multe despre tine. Ai stat ascuns ceva timp, te furișai la mine în grădină și mă priveai de la depărtare fără ca eu să observ.  N-aveam de unde știi, până într-o zi când, curajos, ai venit tiptil către mine și m-ai făcut atentă, eu desculță cum eram nu îndrăzneam să trec apa rece, și-atunci m-ai prins de mână. De-atunci s-au întors anotimpurile pe dos, iar timpul a căpătat o dimensiune străină care se petrecea parcă ceva mai repede în preajma ta. 

Când mă plimbam cu nopțile prin buzunar, am dat peste niște chei și mai adânc găsisem… ceva. Am scos-o și o priveam la lumina clară a lunii.  Mă uitam la ea pe toate părțile și deodată m-a cuprins o căldură ca cea a brațelor tale. În ea se desfășurau valsuri de emoții. Am strâns pumnul și zâmbind ca un copil care primește o acadea, pornisem cu pas mare spre grădina cu trandafiri roșii. Când ni s-au întâlnit privirile, am desfăcut pumnul și am întins brațul tremurând către tine, mi-ai șoptit aproape de lobul urechii: “Și eu”. Căutând cu privirea întrebătoare, m-am clătinat în nedumerire și privindu-mă amuzat, m-ai prins de mână și mi-ai arătat orizonturile tale. 

Și atunci mă-ndrăgostisem. 

Posted in Arhiva sentimentală | Tagged , , | Leave a comment

Un pic de tine…

… îmi trebuie să-mi furișez privirea pe la tine pe acolo: prin păr, prin ochi, prin zâmbet, la pieptul tău. Și nu m-aș opri aici, mh mh mi-aș potoli setea ochilor abia când se vor închide pentru totdeauna. 

Un pic de tine… mi-este dor, și încă un pic, și încă un pic, pe cât ți-este ție dor de soare și căldură la întoarcere.

Un pic de tine… la mic dejun, prânz și cină, prin toate statele și prin toate anotimpurile. Un pic de tine face totul Optim. 

Un pic de tine… la semafor, în barcă, de mânâ, pe drum, prin ploaie, la braț, pe vânt, cu farurile stinse, ziua, noaptea, un pic mai mereu.

Un pic de tine… gândit și mereu atent, ocrotitor și atrăgător. 

Un pic de tine… cu mănuși, diamonds, ramps n’straps n’rugs n’cars n’wood n’keys, n’buble, n’safetiuri, n’you!

Un pic de tine… ca să fiu sfioasă și năbădăioasă, să-l îndrăgesc și să îl iubesc așa cum îmi place mie.

Un pic de tine… să privesc în zori nerăbdătoare să deschizi ochii ca să-mi înceapă viața cu zâmbet pur și brațe calde.

Un pic de tine… să jubileze inner goddess și să tremure de emoții. 

Un pic de tine… să pot atinge și săruta și enerva și mângâia și alinta, să pot iubi. 

Un pic de tine… și-un pic de noi, un pic de aburi și-un pic de nori, un pic de mine că ne stă bine, un pic și-un pic mai mult.

Un pic de tine să-mi lipsească nu aș vrea. 

Posted in Arhiva sentimentală | Tagged , , , , | Leave a comment

Te-am strigat…

te-am-strigat…chiar pe nume, dar cred că nu mi-ai auzit vocea, sau nu aveai nume, sau nu aveam glas. Încercam sã trăiesc adevărul, dar nu mi-ai spus de animalele de lângă lac, invadaseră grădina. Porci, lupi, vaci, cârtițe, vulpi, câini, toată umila rasă umană cu caracter animalic se ivise deodată acolo. Au vrut să mă sfâșie, să mã jupoaie, au urlat la mine și pe lângă mine. Așezam atribute lângă subiect: porc nesimțit, lup nesătul, vaca încrețită și tot așa.

În timpul meu credeam că sunt aici, dar mă înșelasem, mă aflam înapoi în viitor.

De aici priveam printr-o crăpătură și vedeam lumina. Aruncam idei, descompuneam cuvinte, defragmentam personaje, detoxifiam materia. La apus mă plimbam cu nopțile-n buzunar, luna îmi lumina calea, iar stele mă ghidau. Eram desculță ca libertatea.

În dimineața următoare, animalele aduceau jertfe reginei de sub soare, împărăția seducției, templul feminității.

Posted in Raft | Tagged , , | Leave a comment

Sunt pe…

image… frecvența mării, mă ocup cu fericirea. Îmi colorez gândurile cu cer senin și apusuri portocalii. Îmbin timpul liber cu tutun și perne moi. Amintiri.

În cursul săptămânii mă prăbușesc în zgomotul asurzitor al societății, aștept cu nerăbdare vacanța și plaja cu nisip negru. N-am bilet încă, mi-am luat o furgonetă hippie, chitara, câteva haine și câțiva dolari. Ascult muzica ta și privesc palmierii de la marginea oceanului. Mă săturasem de monotonia peisajului nostru gri și de aceiași oameni stinși.

După câteva mile ajung la aer uscat și munți de piatră roșie. Pe ruta 66 e pustiu, o plăcere să conduci pe ritm de raggae, am schimbat postul. De aici nu mai e mult până în orașul ploios, noroc că nu stau mult. Nu îmi place ploaia grea, dar știi. Îmi place aia ușoară care curăță asflatul, ca atunci când ne-am cunoscut. Ți-amintești? Era violet, iar tu îmi adulmecai parfumul pe notele lui Prince. Însemnări imaginare.

Norocosul adoptase un nou stil, de la Hollywood împrumutat parcă. Eu începusem să vorbesc cu pisica și să mă pisicesc destul de des în plapuma mea nouă. Zece erau doar orele distanță, plus mii de mile. Imposibilul se bucura în ciuda noastră.

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment